Scurta istorie a Radiesteziei

Rabdomantia

Este stramosul radiesteziei a fost definita ca arta de a ghici locurile unde sunt izvoarele, comorile ascunse si persoanele disparute

cu ajutorul unui betisor de alun care începe sa tremure în apropierea lor. Adeptii sai cei mai entuziasti au fost preotii, care au definit aceasta practica cu numele de bagheta divinatorie, pe motivul  ca rabdomantia nu se potrivea decât felului de divinatie folosit de

germanici, dupa cum spune Tacit: acestia taiau în bucati o ramura  de copac, crestau pe ele semne hieratice si le aruncau apoi pe o tesatura  alba pentru a interpreta combinatiile lor. Deosebirea aproape nu exista, întrucât rabdos înseamna oricum betisor; termenul de rabdomantie a fost deci mentinut, dar trebuie precizat ca procedeul folosit în Occidentul crestin nu seamana cu nimic cunoscut din Antichitatea pagâna. Cautatorii de izvoare din Antichitate foloseau indicatii naturale, dupa chiar marturia contemporanilor lor Vitruviu, Pliniu cel Batrân si Casiodorus: norii de musculite zburând la nivelul solului sau aburii observati la rasaritul soarelui, când se culcau pe burta cu barbia sprijinita de pamânt, le aratau locurile unde trebuiau sa  scormoneasca. Apoi faceau „probe”: de exemplu, sapau seara o gaura la locul desemnat, îngropau acolo un vas de bronz cu gura în jos si frecat pe dinauntru cu untdelemn: daca dimineata gaseau în interiorul vasului picaturi de apa acest lucru însemna ca în apropiere exista un izvor. La acesti pagâni nu era vorba de nici un fel de rabdomantie, ci de un naturalism ce contrasta cu supranaturalismul din era crestina.

Betisorul divinatoriu

Si-a facut aparitia numai la sfârsitul secolului

al XV-lea, în Germania, iar apoi în toate regiunile miniere din Europa

centrala, folosit mai întâi de mineralogi pentru a descoperi mine

de aur, de argint sau de alte metale. De aceea a si fost numit Ruthe

eines Bergmans, betisorul de cautator de metale, sau virgula Mercurialis,

varga lui Mercur. Georgius Agricola, în De Re metallica (1550), a

condamnat betisorul ca fiind un instrument diabolic, spunând ca el

nu se misca decât datorita cuvintelor magice pronuntate deasupra

lui; dar pseudo-Basjl Valentin a consacrat nu mai putin de sapte capitole

din al sau Dernier Testament pentru ai explica proprietatile. Cu

toate rezervele exprimate ici si colo, folosirea betisorului divinatoriu

a dainuit si, catre 1630, a devenit la moda în Suedia, sub domnia lui

Gustav Adolph.

Dupa primul razboi mondial, rabdomantia sa numit radiestezie;

pendulul a fost utilizat mai des decât betisorul iar filozofia radiatiilor

a înlocuit filozofia corpusculelor, atât de draga lui Vallemont. Radiestezia

a fost folosita pentru a descoperi pe autorul unei scrisori anonime,

responsabilul unui accident s.a.m.d. S-au facut prospectii la

distanta, sau teleradiestezie, fara sa se iasa din camera, tinând pendulul

 deasupra unei harti geografice, a unei fotografii sau a altor documente.

Un specialist în teleradiestezie a fost abatele Mermet care,

în iulie 1928, când expeditia Nobile a naufragiat la Polul Nord, a calculat

cu pendulul sau locul unde se prabusise dirijabilul si locul unde

se gaseau pasagerii lui. Anumiti preoti au mai fost înca pasionati de

aceasta arta divinatorie astfel încât, printr-un decret din 26 martie

1942, Congregatia Sfintului Oficiu le-a interzis „practicarea radiesteziei”.

Apoi, radiestezia medicala a adaugat vechii rabdomantii o alta capacitate:

descoperirea bolilor si a remediilor pentru vindecarea lor.

În cartile sale, dr Albert Leprince a definit principiile diagnosticului

cu pendulul: subiectul trebuie sa stea în fata observatorului cu spatele

întors la lumina, amândoi sa fie îmbracati în negru, fara obiecte

metalice asupra lor, iar examenul sa se faca între orele noua dimineata

si cinci seara „pentru ca lumina solara întareste undele scurte în

timp ce le diminueaza pe cele hertziene care au mai mult de o suta

de metri”6. Medicul tine în mâna dreapta pendulul, îsi apropie aratatorul

stâng de diverse organe fara a le atinge, si le discerne pe cele

sanatoase de cel bolnave datorita miscarilor giratorii ale instrumentului

sau. Procedeul cel mai obisnuit pentru cautarea remediului

consta în plasarea pendulului între regiunea bolnava si mai multe

medicamente luate pe rând, oscilatiile si miscarile giratorii indicând

care dintre ele sunt bune, neutre sau contraindicate. Unii au practicat

telediagnosticul dupa fotografii, scrisori, amprente sau emanatii.

Transformarile recente ale radiesteziei sunt radioionica, radarocosmia, dar pentru a vorbi de ele trebuie sa asteptam sa se dezvolte;

toate acestea arata ca gândirea magica, departe de a fi înlaturata de descoperirile stiintifice, se dezvolta în paralel, în numele acelei zone

de necunoscut care va exista întotdeauna în univers.

Biblografie: Radiestezia blamata spre necunoastere- Daniel Dumitru Darie

Cine doreste sa invete radiestezie terapeutica puteti cere o oferta personalizata: https://romeobotezatu.ro/contact/

Mai multe informatii despre curs aici: https://romeobotezatu.ro/produs/radiestezie-terapeutica/