Cele 7 raze planetare
Razele Planetare
Până în anul 1960 acestă planetă a avut de-a face cu principalele 7 Raze Planetare.
Apoi, începând cu anul 1970, ceva extraordinar s-a întâmplat cu această planetă! Printr-o dispensă divină, planeta a fost racordată la încă 5 raze.
Fiecare dintre aceste 12 raze, reprezintă de fapt o subrază din razele cosmice. Fiecare fiinţă umană accesează într-o măsură mai mare sau mai mică aceste raze, accesând atributele acestora. Deoarece fiecare dintre noi suntem mai împuterniciţi pe o anumită rază şi accesăm într-o măsură mai mică alte raze, este indicat să invocăm şi să lucrăm cât de des putem cu toate razele, în scopul echilibrării sinelui nostru!
Cum se lucrează cu razele? Foarte simplu: dacă aveţi nevoie de putere invocaţi prima rază, dacă aveţi nevoie de purificare invocaţi raza a opt-a, dacă va axaţi pe devoţiune chemaţi raza a 6-a, dacă vreţi transmutare, invocaţi raza 7, şi tot aşa mai departe!
Primele 7 raze reprezintă fiecare dintre cele 7 tipuri de forţe care corespund celor 7 calităţi ale lui Dumnezeu. Aceste 7 calităţi au în schimb un efect înşeptit ca putere şi formă în toate părţile universului infinit divin.
Acesta nu este singurul mod în care au fost categorizate şi ordonate. Alte tradiţii le subclasează mai departe pe raze de aspect şi raze de atitudine. Structura razelor fiecărei extensii ale sufletului încarnat în planul terestru este compus din 6 raze – câte una pentru Monadă, suflet, personalitate, minte/intelect, emoţii şi corp fizic. Razele Monadei şi sufletului rămân în general aceleaşi de-a lungul încărnarilor sufletului nostru sunt fixe. Celelalte raze se pot modifica de la o viaţă la alta. Persoanele care nu au început să meargă pe calea spirituală sunt dominate de corpurile fizic, emoţional şi mental.
Dacă persoana dezvoltă o personalitate orientată spre sine, atunci raza personalităţii devine cea dominantă, iar cele trei corpuri de raze (fizic, emoţional, mental) devin subordonate acestuia.
Deoarece noi continuăm să evoluăm, forţele din interiorul nostru încep să fie polarizate. Se creează o luptă între Eul inferior şi Eul superior, sau între raza personalităţii şi cea a sufletului. Deoarece raza sufletului îşi exercită dominaţia, noi câştigăm autocontrol asupra personalităţii, ca apoi ea să fie utilă sufletului.
Acest proces continuă de-a lungul paşilor iniţierii, iar fiecare rază succesivă superioară devine dominantă asupra celei anterioare. Această ordine ierarhică merge pas cu pas către Sursa / Dumnezeu.
Aceste raze au un efect incredibil de puternic asupra existenţei fiecărui om. Începând cu faptul că ne ajută să ne determinăm trăsăturile noastre fizice, calitatea corpului nostru emoţional şi natura intelectului nostru până la a ne predispune la anumite slabiciuni, atitudini sau capacităţi, razele sunt la fel de influente asupra personalităţii noastre ca şi semnele zodiacale.
În fiecare încarnare noi ne naştem în diferite semne zodiacale, ceea ce ne ajută să realizăm o perspectivă mai copleta. Este valabil acelaşi lucru şi pentru raze. În diferite vieţi, razele fizice, emoţionale, mentale şi ale personalităţii se modifică pentru a permite personalităţii încarnate să dezvolte o perspectivă holistică. Fiecare rază, deşi este caracterizată de o calitate specifică, este de fapt completă şi totală, prin ea însăşi şi poartă cu ea calităţile specifice tuturor celorlalte raze.
Un tot din ce în ce mai mare se creeaza în amestec cu alte raze, ceea ce este esenţial. Razele sufletului şi Monadei determină la care „ashram” pe plan interior eşti conectat.
Fiecare ashram (nivel energetic) este condus de către Maeştri Înălţaţi diferiţi:
R.I – El Morya, R. II – Kutumi şi Djwhal, Lord Maitreya, R. III – Serapis Bay, R. IV – Paul Veneţianul, R. V – Hilarion; R. VI – Isus (Sananda), R. VII – Saint Germain.
Fiecare discipol şi iniţiat de pe planetă este înrolat pe unul din aceste planuri energetice ale planului interior, fie că ei îşi dau seama sau nu. Aceasta nu înseamnă ca tu nu poţi să lucrezi cu alţi Maşteri mai presus de casa ta principală planetară (să-i spunem aşa), de nivelul energetic (ashram) al sufletului tău. Doar pentru că tu eşti un discipol al lui Saint-Germain nu înseamnă ca tu nu poţi să captezi sau să conduci o alta rază, sau să-ţi însuseşti învăţăturile altor maeştri.
Maeştrii Ascensionaţi (sau Înălţaţi) au lucrat cu Umanitatea încă de la începuturile ei. Cel mai adesea, ei au lucrat şi încă se manifestă din planul nevăzut, ajutând Umanitatea şi Planeta să evolueze conform planului divin. Fiecare Maestru Ascensionat este un „Chohan” sau Maestrul unei raze specifice!
Raza I
Culoare: ROSU
Maestru: EL MORYA
Calităţi: voinţă, forţa dinamică, unicitatea scopului, detaşare, viziune clară
Prima raza aduce cu ea energia forţei, a puterii şi a unităţii. Ea ne conectează cu vitalitatea, iniţiativa şi încrederea. Dezintegrează tot ce este vechi şi face loc pentru nou. Este o energie foarte dinamică. Culoarea razei este roşu. Cei care aparţin acestei raze, au o forţă personală deosebită, care poate fi folosită în bine sau în rău. Aceste persoane sunt persoanele care apar mereu în primele rânduri, care ies în evidenţă în orice împrejurare. Ele vor fi vârfuri în profesiile lor. Se nasc pentru a fi lideri. Astfel de persoane care nu integrează şi aspectul razei a 2-a (iubire şi înţelepciune) pot fi extrem de dure şi crude. Chohan-ul acestei raze este EL MORYA.
EL MORYA
Este Chohan-ul primei raze, conectand la Templul Voinţei Divine. EL MORYA a fost încarnat ca Abraham, înţeleptul Melchior, Regele Arthur şi marele tibetan EL MORYA KHAN.
EL Morya este originar de pe planeta Mercur şi este membru în Marea Frăţie Albă Universală. Împreună cu Arhanghelul Mihail sprijină persoanele cu funcţii de conducere, militarii, liderii şi îi conectează la valenţele primei raze.
Raza II
Culoare: ALBASTRU
Maestru: Djwhal Khul / Master Kuthumi / Lord Maitreya / Buddha
Calităţi: dragoste/înţelepciune, atracţie, expansiune, caracter atotcuprinzător.
Raza a 2-a a Iubirii şi Întelepciunii întruchipează calităţile iubirii şi dorinţei pentru ştiinţa pură şi adevărul absolut. Culoarea acestei raze este de un albastru intens. Persoanele care aparţin acestei raze sunt iubitoare, permisive, prietenoase şi responsabile. Sufletele corespunzătoare acestei raze sunt de obicei Învăţători.
Lordul Maitreya şi Buddha sunt maeştrii principali ai razei a 2-a. Djwhal Kuhl este maestru secundar al acestei raze, ca şi profesorul său Maestrul Kuthumi.
Djwhal Kuhl
Supranumit şi „Tibetanul”, Djwhal Kuhl a fost un minunat maestru care a obţinut iluminarea sub ghidarea mestrului sau Kuthumi. Djwhal Kuhl este deosebit de învăţat, ştiind mai multe despre raze şi ierarhii spirituale decât oricare dintre colegii săi. El şi-a canalizat învăţăturile sub formă de mesaje, channeling, prin Alice A Bailey. Împreună cu Kuthumi şi EL Morya, depune eforturi pentru ca noi să evoluăm cât mai rapid în noua erăă spirituală. Djwhal Kuhl este unul dinte cei mai accesibili maeştrii din Shamballa. Este specializat în materializare, dematerializare şi bilocaţie. Lucrează îndeosebi pentru echilibrarea energiilor şi pentru uşurarea accesării lor de către toţi lucrătorii luminii.
Maestrul Kuthumi
Este Chokan şi maestru al razei a 2-a. Raza de culoare albastră şi care guvernează Iubirea Divină, Înţelepciunea şi Adevărul.
Este membru în Frăţia Robei Aurii, frăţie care se îingrijeşte de suferinţele lumii. În trecut l-a întruchipat pe Pitagora (aducând informaţii despre geometria sacră şi muzica sferelor), Balthazar şi Sfântul Francis de Assisi. Este ajutat în munca lui de Arhanghelul Jophiel sprijinindu-i pe cei care caută să descifreze tainele ştiinţei în această viaţă (profesori, studenţi, arhitecţi, artişti).
Raza III
Culoare: GALBEN
Maestru: SERAPIS BAY
Calităţi: inteligenţă activă, putere de manifestare, puterea de a evolua, iluminare mentală, perseverenţă, organizare, perfecţiune, limpezime a gândirii.
Raza a 3-a este raza inteligenţei active, a gândirii abstracte, a filosofilor şi metafizicienilor. Oamenii care aparţin acestei raze au o imaginaţie bogată şi stăpânesc matematicile avansate. Ei sunt visătorii idealişti. Pot vedea fiecare aspect al problemei într-o formă foarte clară. O calitate a acestor persoane care ţin de această rază este perseverenţa. Ei sunt în stare să rămână agăţaţi de ceva şi să nu-i de-a drumul până la rezolvarea completă a situaţiei, chiar dacă le-ar lua o viaţă întreagă. Chohan-ul acestei raze este Serapis Bey.
Serapis Bey
Serapis Bey, un Maestru Ascensionat care este asociat cu Luxor (Egipt), este gardianul dimensiunii eterice, unul dintre cei mai mari Învăţători ai Ascensiunii pe această planetă. Serapis Bey este originar de pe Venus şi este păstrătorul Flăcării Albe. Este sprijinit în munca lui de Arhanghelul Chamuel pe nivelul compasiunii şi este singurul Maestru Ascensionat care lucrează cu Serafimii. Serapis Bey a fost încarnat în trecut ca preot în Atlantida, ca şi faronul Akhenaton IV şi Amenophis. Este maestrul razei a 3-a, raza inteligenţei active, ajutând la aducerea perfecţiunii şi concentrării artiştilor, muzicienilor, filosofilor şi metafizicienilor. Serapis Bey lucrează pentru a echilibra şi activa frumuseţea artistică în toate direcţiile de evoluţie a vieţii. El este maestrul care ne ajută în iniţierile personale.
Raza IV
Culoare: VERDE
Maestru: PAUL VENEŢIANUL
Calităţi: armonie, puritate, iubire, frumusete, dezvoltare artistică
Raza a 4-a mai este numita şi raza conflictului, luptei, zbuciumului. Toate razele au un aspect mai ridicat sau mai scazut. Când cei ce apratin acestei raze sunt guvernati de Sinele Inferior , de personalitate atunci apar conflictele. Dacă sufletele ce aparţin acestei raze sunt guvernate de Sinele Superior se manifesta armonia.
Aceasta raza este în legatura cu chakra a 3-a şi cu, corpul emotional. Este foarte concentrata pe exitenta în planul fizic dar şi cu artele. Cele mai minunate capodopere din arta, muzica, sculptura de pe planeta asta au fost realizate de oameni ce au aparţinut acestei raze. Chohan-ul acestei raze este Paul Venetianul.
Paul Veneţianul
A fost încarnat ca Paolo Veronese (marele pictor italian din vremea Renaşterii) şi ca un mare maestru egiptean al arhitecturii ezoterice care a lucrat împreună cu EL Morya în timpul construrii piramidelor. A fost mare lider cultural în Atlantida şi un mare artist în vremea Imperiului Incaş, impulsionând cultura, frumuseţea şi sănătatea civilizaţiei incaşe.
Ca şi maestru al razei a 4-a (a iubirii, frumuseţii şi artelor), Paul Veneţianul iniţiază şi echilibrează chakra inimii, ne ajută să ne dezvoltăm toleranţa şi iubirea pentru ceilalţi. Are o mare autoritate asupra elementalilor.
Raza V
Culoare: PORTOCALIU
Maestru: HILARION
Calităţi: ştiinţa concretă, cercetare, intelect pătrunzător, inteligenţă, atenţie faţă de amănunte, interes pentru detalii, căutarea adevărului.
Raza a 5-a, a minţii concrete este raza ştiinţei şi cercetării. Persoanele care fac parte din aceasta rază sunt intelectualii. Acestă rază este în legatură cu corpul nostru mental. Foarte mulţi din cei care aparţin acestei raze sunt prinşi în capcana mentalului lor, şi nu se deschid către intuiţie şi aspectele superioare ale sufletului. Din categoria de oameni care fac parte din această rază sunt marii chimişti, ingineri, chirurgi, tehnicieni. Chohan-ul acestei raze este Maestrul Hilarion.
Maestrul Hilarion este Chohan al razei a 5-a, raza ştiinţelor concrete şi a cercetării. Este maestrul Templului Adevărului. El este cel care ne ajută să revelăm aspectele ştiinţifice ale noii ere spirituale. El este cel care ne învaţă cum să ne utilizăm puterile mentale, şi sădeşte în cei care sunt receptivi, seminţele noilor tehnologii şi ideile ştiinţifice. Hilarion este cel care ne ajută să ne extindem mintea şi să aducem noi nivele de conştiinţă şi spiritualitate în domeniile descoperirilor ştiinţifice. Într-o încarnare a fost Apostolul Paul. El este sprijinit în munca sa de Arhanghelul Rafael.
Maestrul Hilarion este reperezentantul Confederaţiei Galactice din sistemul nostru solar, cu sediul în Saturn.
Raza VI
Culoare: INDIGO
Maestru: SANANDA
Calităţi: devotament, idealism.
Persoanele care aparţin acestei raze sunt persoane dedicate religiei. Din punctul lor de vedere totul este fie perfect, fie intolerabil. Această rază de culoare indigo, are conexiune cu subconştientul nostru. Are capacitatea de a ajuta oamenii să treacă dincolo de atenţia acordată planului material. Acest tip de persoane sunt cele care tind să aibă Dumnezeul lor personal sau să aibe o divinitate căreia să i se consacre în totalitate. Oamenii evoluaţi ce aparţin acestei raze ajung sfinţi, iar cei neevoluaţi ajung fanatici. Un mare efort al acestei raze constă în a unifica religiile lumii. Chohan-ul acestei raze este Maestrul Iisus (Sananda) iar aspectul feminin este Lady Nada.
Maestrul Iisus (Sananda)
Iisus Christos, Iisus Christul, singurul Fiu de Dumnezeu încarnat, Domn şi Mântuitor, Învăţătorul Lumii, Conştiinta Christică ce a venit ca exemplu şi cu dispensă divină acum 2000 de ani. Este reprezentantul nu numai al Christului Universal dar şi al Sfântului Christ Individual Însuşi. El patronează Raza Rubinie, Purpura şi Aurie, Flacăra Învierii, Îngerii Flăcării Învierii, cele 12 Legiuni de Îngeri din Inima Dumnezeului Tată / Mamă, Îngerii Păcii, Îngerii Iubirii, Îngerii Razelor purpurie, rubinie şi aurie. În plan interior, Iisus mai este cunoscut ca şi SANANDA. El este Maestrul razei a 6-a, raza de culoare indigo, raza devoţiunii. În timpul încarnării ca Iisus, a fost mare preot Melchisedek şi a fost sprijinit în acea viaţă de Lordul Maitreya. Arhanghelul Uriel este cel care îl ajută pe Iisus să aducă pacea, frăţia şi libertatea oamenilor. Pe această rază sunt îndeosebi misionarii şi cei care lucrează în asistenţă socială.
Lady Nada
Lady Nada este împreună cu Iisus, Chohan al razei a 6-a. „Nada” înseamnă „nimic” şi se referă la înalta smerenie, la renunţarea totală. Se spune ca Lady Nada este flacăra geamănă a lui Sananda. Ea este membră în Consiliul Karmic şi este Maestra razei compasiunii. Lady Nada ne învaţă că inteligenţa necesită iubire pentru a deveni Înţelepciune.
Raza VII
Culoare: VIOLET
Maestru: SAINT GERMAIN
Calităţi: ceremonial, ritual, magie, diplomaţie, tact, flacăra violetă, ordine, disciplină.
Raza a 7-a a ceremonialului şi magiei conectează la flacăra violetă a transmutării. Raza a 7-a este raza înalţilor preoţi. Chohan-ul acestei raze este SAINT GERMAIN. El este cel care a deblocat accesul la energiile noii ere spirituale, şi cel care folosind flacăra violet transformă şi transmută toate impurităţile de pe planetă asistând planeta în evoluţia ei. Raza a 7-a ajută la integrarea Raiului şi a Pământului şi ancorarea spiritualităţii în planul fizic material. Persoanele care aparţin acestei raze excelează în ceremonii, ritualuri şi folosesc foarte bine forţa elementalilor.
Saint Germain
Maestrul Ascendent Saint Germain lucrează pentru eliberarea umanităţii şi ascensiunii ei la noi nivele spirituale. Munca lui a început acum 17.000 ani când o întreagă civilizaţie a atins pragul Ascensiunii.
El este Chohan-ul razei a 7-a a transmutării şi eliberării. SAINT GERMAIN este patronul flăcării violet şi a Cărării Alchimistului şi Transformării. El este sprijinit în munca sa de următoarele entităţi spirituale: Arhanghelul Zadkiel, Arhanghelul Sfântul Ametist, Elohim-ul Arcturus şi Lady Victoria. A avut următoarele încărnări pe pământ: Francis Bacon, Merlin, Profetul Samuel, Înalt Preot în Atlantida.
Maestrul Ascensionat Saint Germain ne învaţă că alchimia înaltă presupune transformarea unei conştiinţe umane în divinitatea Sinelui Superior. El este gata oricând sâ asiste orice suflet care doreşte să evolueze spiritual.
Flacăra geamăna a Maestrului Saint Germain este Lady Portia.
Tag:7 zaze, arhangheli, maestrii, reiki