Cel mai puternic canon împotriva vrăjilor/a duhurilor necurate

CANONUL PĂRINTELUI DANIIL HORGA (Părintele Daniil, ajuns acum la 88 de ani, este cel mai mare exorcist Român. După Revoluție, o dată cu liberatatea de credință, la Părintele Daniil au venit cele mai grave cazuri de oameni stăpâniți de duhuri necurate din țara noastră. Acesta a mijlocit la Dumnezeu cu rugăciunea, cu slujbele, cu postul negru și majoritatea bolnavilor s-au videcat. După o bogată experiență de luptă cu dracii Părintele ne lasă acest canon pentru a ne fi de folos fiecăruia la propria noastră luptă cu duhurile necurate spre a scăpa de vrăji, a ne despătimi, a ne găsi o cale în viață etc)
”Tatăl Nostru” de 99 de ori-42 de zile
Se așează pe o masă icoana Maicii Domnului, iar în fața ei o candelă aprinsă.
Se iau 99 de boabe de fasole (albe,mari) și se așează de asemenea, pe masă.
Stând în genunchi se începe canonul astfel:
Se ia o boabă de fasole și se rostește pe rând:
Rugăciunea ”Tatăl Nostru”;
Rugăciunea inimii ”Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Preacurate și ale tuturor Sfinților, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”;
Rugăciunea personală (”Dă-ne Doamne sănătate, iertarea păcatelor, dezleagă-ne de farmece, izbăvește-ne de vrăjmași sau altă dorință spre Mântuire)
Se dă boaba de fasole deoparte
Se ia o altă boabă de fasole și se procedează la fel, rostindu-se pe rând cele trei rugăciuni (”Tatăl Nostru”, Rugăciunea Inimii și Rugăciunea personală, adică dorința fiecăruia)
Se continuă astfel până la 99
Important este să se numere boabele de fasole, de fiecare dată, atât la începutul canonului cât și la terminarea lui pentru a ne asigura că rostim rugăciunile de 99 de ori.
Însemnătatea cifrei 99:
Aceasta reprezintă suma anilor Mântuitorului IIsus Hristos (33) și ai Maicii Domnului (66).
Dacă din binecuvântate pricini nu se poate face canonul într-o zi anume, ziua respectivă nu se ia în calcul, însă se continuă rugăciunea până la a 42-a zi.
CLARIFICARE : ÎN FIECARE ZI SE FACE CATE UN CANON DE 99 DE TATAL NOSTRU , TIMP DE 42 DE ZILE, DECI 99*42. DOAMNE AJUTA
Sugestia noastră: Știm că majoritatea dintre dumneavoastră NU AVEȚI TIMP să stați într-un loc cât durează canonul (aprox. 90 de min.), atunci procurați-vă (puneți pe o ață 33 de bile de lemn) un metanier cu 33 de bile și faceți acest canon(33 x 3) în timp ce sunteți la biserică sau când mergeți pe stradă sau sunteți în mașină, în autobuz, la jogging sau la orice altă activitate ce vă lasă mintea liberă pentru rugăciune.Dacă ați rămas la un anumit număr de boabe puneți-vă un semn, cum ar fi o agrafa de birou și continuați apoi când vă permite programul, numai să reușiți până la sfârșitul zilei să rostiți de 99 de ori rugăciunea ”Tatăl Nostru”(împreună cu rugăciunea inimii și dorința).
BINECUVÂNTAREA Părintelui Daniil Horga: (discuție cu părintele)
UNITATEA.RO: -Sărutmâna Părinte, am pus canonul dumneavoastră pe internet și până acum au fost peste 22.000 de oameni ce l-au văzut dar acum câteva zile cineva m-a întrebat ”Pentru a face acest canon ne trebuie binecuvântare specifică de la Părintele Daniil?”
Părintele Daniil Horga: -Oricine are binecuvântare să se roage cu acest canon, este cel mai puternic din lume. Oricum binecuvântarea nici nu mai este nevoie să o dau eu că a dat-o Însăși Domnul Hristos în Scriptură:”Rugați-vă zicând Tatăl Nostru” și ”Neîncetat să vă rugați”. Oricine are toată binecuvântarea să facă canonul dar să fie cu mare grijă să facă exact 99 de Tatăl Nostru, atunci e puterea maximă, numărați bine boabele că diavolul le fură, am auzi cazuri că au mai rămas numai cu 80, când au numărat la final. Și vreau să vă mai spun ceva important, pentru că în ziua de azi aproape 94% din oameni au probleme mai mari sau mai mici cu duhuri necurate, acest canon este un scut pentru voi toți, pentru că altfel diavolul vă va da viețile peste cap, nu va va iesi nimic cum trebuie, îcepeți orice zi cu 99 de Tatal Nostru si veti fi uimiți cum vi se schimba vieța in bine! Am 88 de ani acum, dar de la 4 ani am lucrarea aceasta de a ajuta oamenii în luptele cu diavolii, acest canon este un CADOU DE LA Maica
Sursa: unitatea.ro
https://youtu.be/qOKm3flOWG4